Cum mi s-a părut Parndorf Fashion Outlet


După pauza de la Salzburg, am oprit și la Parndorf, unde este celebrul orășel de magazine - Parndorf Fashion Outlet. 

Aici există o multitudine de outleturi ale magazinelor mari și mici de modă, cunoscute în toată lumea. 

Nu am mers acolo cu un scop bine definit sau dorind să ne cumpărăm ceva neapărat. Am mers din curiozitate ca să vedem ce lucruri sunt, ce prețuri au și dacă se merită să îți cumperi de acolo. 

Deși nu ne-am luat decât un echipament de care aveam nevoie pentru drumeții, am pierdut vremea pe acolo vreo 3 ore. Lume era multă, sacoșe de cumpărături doldora și vânzoleală pe măsură. Dar am observat că cei care se învârteau pe la outleturi erau tot baștanii cu bani. 

Legat de prețurile din Parndorf Fashion Outlet acestea nu impresionau neapărat 

Nu ni s-a părut că se deosebeau cine știe ce de cele din magazine, aflate la reducere în anumite perioade. 


Erau însă reduceri de mai bine de jumătate la articolele vestimentare de la marile branduri de modă și lumea bună părea fascinată și încântată de ele. Nouă, în schimb, ni s-au părut faine prețurile și reducerile de la magazinele cu articole sportive și de iarnă. 

Gândește-te că îți puteai cumpăra un echipament aproape complet de ski cu doar 150 de euro. Îți puteai alege anumite modele de jachete de ski, pantaloni de ski, șosete speciale, fes și mănuși de banii ăștia. 

Asta în situația în care numai o geacă bună de ski te ajunge undeva la 200-300 de euro. Și asemenea oferte mișto erau valabile în magazine precum Columbia, Solomon sau Mountain Warehouse

A fost și asta o experiență, dar ne așteptam la reduceri mai mari sau oferte mai bune. Însă cred că promoțiile cu adevărat mari se fac în perioada de vară sau la sfârșitul iernii, cum se întâmplă și prin magazinele obișnuite. 

Pentru pasionații de sport în general și pentru iubitorii sporturilor de iarnă, în particular, o vizită la Parndorf Fashion Outlet poate fi un succes 

Iar dacă te gândești că vei putea da gata întregul orășel de magazine într-o oră - două, nu te pripi. Ai nevoie de mai multe ore, chiar de o zi întreagă să poți intra în fiecare outlet din această zonă din Austria. 
Înarmează-te cu răbdare, cu brațe tari și fii odihnit înainte de a poposi acolo pentru cea mai mare experiență de shopping din viață. 

Există peste tot planuri cu magazinele, cu restaurantele și terasele de acolo
  • Până la urmă îți poți face un plan și o listă cu cele în care vrei neapărat să intri. 
  • Iar dacă nu îți ajunge o zi, vezi că există un hotel super mare chiar în zonă la care te poți caza ca să explorezi în voie toate buticurile și fashion outleturile care formează un adevărat orășel. 
  • Parcarea se face gratis lângă ele. 
  • Iar dacă ți se face foame sau sete, fii fără grijă. Ai la dispoziție restaurante, terase și fast food-uri unde îți poți umple stomacul și bateriile pentru o altă raită în magazine.


Tu ai vizitat Parndorf Fashion Outlet? Cum a fost experiența ta?

Sursa foto: galerie personală

Comentarii

  1. Asa se intampla, de obicei, in marile outleturi :))) sau poate ca raportat la venitul de acolo, e ok.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca da, pentru strainatate, acele preturi sunt convenabile. Cel putin, lume era din belsug. Si cu sacose multe, nu gluma. :)))

      Ștergere
  2. Preturile nu prea difera, in schimb salariile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Aceasta este marea problema. Salariile celor care cumpara de acolo sunt muuult mai mari decat in Romania, dar preturile in outleturi nu prea difera de la noi sau din magazinele noastre mari. Pentru ei sunt chilipir, pentru romani sunt tot scumpe. :P

      Ștergere

Trimiteți un comentariu