Cum e cu viata




Ce ciudat e cum poti trece dintr-o data de la o superba stare de liniste, de serenitate, de fericire si pace sufleteasca, la o stare dezolanta de tristete, melancolie apasatoare. Poate tocmai acea senzatie frumoasa de liniste iti poate aduce opusul. Atunci cand esti pe deplin multumit de tot si de toate din jurul tau, ajungi sa treci in cealalta extrema. Poate ti-e prea bine si tu nu esti obisnuit cu atata bine si instant iti revine in minte tot ceea ce a fost rau candva.
Trecutul revine la viata in amintiri coplesitoare, si apoi violent se instaleaza starea de angoasa. Si chiar daca ai vrea sa scapi din aceasta panza a amintirilor, trecutul te trage inapoi, te invaluie asemenea ca un paianjen ce-si imobilizeaza prada. Rememorezi tot ce a fost mai urat in viata ta. Momentele care te-au marcat intr-un mod negativ revin in prezent si nu-ti dau pace sa traiesti aici, in timpurile de acum si cu tot binele de acum.
Ceea ce e rau in viata unui om e prea rau ca sa poata fi uitat. Chiar daca ajungi sa ierti poate la un moment dat sau sa treci momentan peste, nu uiti. Ce a fost rau in viata ta intotdeauna iti va reveni in mintea, in sufletul tau si te va bantui, te va seca de orice urma de normalitate, de speranta, de pace instalata intre timp.
O vorba grea sau mai multe, un gest urat sau o umilinta fizica, toate te pot determina sa uiti ce simti pe moment si te vor face sa retraiesti acele stari de care vrei sa uiti pentru totdeauna si pe care nu vrei sa le mai retraiesti vreodata. De ce suntem conceputi in acest fel? Ca tot ce e bun si frumos in viata noastra sa dispara cu timpul si sa ne bucuram de asta doar pe moment, pentru o vreme, iar tot ceea ce e mai dezolant si urat sa reinvie mereu, indiferent de ceea ce am vrea noi si de cum am vrea noi sa se intample.
Locurile in care am fost si pastreaza amintiri negative, persoanele cu care ne-am inteles la un moment dat si care ne-au dezamagit, vorbele obisnuite in alte circumstante care au devenit foarte grele si apasatoare, adevarati iconi pentru amintirile cu iz de uraciune; toate trag de noi, nu ne lasa sa fim fericiti nici macar in prezent.
Ce ar trebui sa facem? Cum ar trebui sa stam in fata acestor provocari din trecut? Oare putem noi pur si simplu sa trecem prin ele, sa nu le dam atentie? Nu prea cred ca asta e posibil. Si aceste amintiri, momente dureroase pentru suflet, fac parte tot din noi, din viata noastra, din trecutul nostru pe acest pamant.

Comentarii

  1. Draga mea , vorbele urate si umilinta sunt dureroase , intradevar ,nu le poti uita , dar iertand dai dovada de iubire si iubind implicit pe cei care te-au facut sa suferi ai liniste sufleteasca si esti fericit . Si daca mai incercam sa schimbam pe cineva de langa noi ,chiar de este o cauza pierduta avem o multumire : am incercat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu