Tristete sau usurare?

Atunci cand primesti un refuz explicit din partea unui fost prieten, nu stii ce sa simti mai degraba. Esti si dezamagit, dar pe de alta parte esti tare usurat de decizia pe care a luat-o. E ca si cum trecutul vostru nu mai inseamna nimic pentru el acum, dar totodata te bucuri ca nu sunt starnite amintiri neplacute. Dar simti tristete sau usurare mai mult?

Mi s-a intamplat si mie. As fi vrut ca intr-o zi speciala pentru mine sa am alaturi si vechi prieteni. Si m-am gandit sa le spun dinainte despre asta ca sa aiba timp sa se gandeasca daca sa vina sau nu. Insa, m-am gandit sa fac asta nu numai din cauza ca tare mi-as fi dorit sa imi fie alaturi(pentru ca nu tineam musai), dar mai ales pentru a le inchide gura ca sa nu zica apoi ca nu i-am invitat.

Se stie ca oamenii carcotesc oricum. Daca nu ii inviti sa faca parte la ceva important la care participi si tu sau ai rol principal, vor face caz si iti vor bate obrazul ca de ce nu ai facut asta ca ar fi venit cu drag. Si apoi, daca totusi ii inviti din timp iti vor spune ca oricum nu pot ca vezi aia si ailalta. Cine este ipocrit aici? Tu sau ei? Sau amandoi? Cred ca mai degraba ambii. 

Ce simti intr-o asemenea situatie: tristete sau usurare?

Mi s-a intamplat si mie sa zic unei prietene vechi(sau foste prietene mai bine zis) ca imi pare rau ca nu am fost invitata la un eveniment important pentru ea. Dar eu chiar imi doream sa fiu acolo langa ea si sa ma bucur pentru ea, chiar daca nu mai eram prietene si legatura noastra s-a pierdut odata cu anii. Ea si-a justificat alegerea spunandu-mi ca nu a crezut ca as vrea sa vin deoarece nu am mai vorbit de mult timp si asa mai departe. Dar stii ceva? Cum poti sti exact ce simte o persoana daca nu o lasi sa iti spuna chiar ea?

Asa ca eu, la randul meu, cand am trait un moment frumos in viata mea, mi-am invitat cat mai multi prieteni(si vechi si noi, si fosti) si am lasat la libera lor alegere daca vor sa vina sau nu. Nu am pus NU-ul in fata cum o fac altii. Si chiar daca am primit refuzuri si mici intepaturi, macar stiu ca mi-am facut datoria si nu am fost o ignoranta sau nesimtita sau cum m-or mai numi unii.

Asadar, care a fost sentimentul care a primat: tristete sau usurare? Cred ca ambele, dar mai mult tristete.

Sursa foto: Pexels