Cold Mountain - Charles Frazier


Este incredibil sa vezi ca toate cartile cu adevarat bune au finaluri triste. Tot aceste carti te fac sa traiesti fiecare moment al lecturii ca si cum ai fi in pielea personajelor. Te fac sa te intristezi fix ca in viata atunci cand ai vrea ca situatiile sa aiba alt curs, dar nu il au. Te fac sa doresti un final fericit in care fiecare dintre personaje sa ajunga la mecca proprie, astfel incat sa finalizezi lectura cu emotie si cu speranta ca totul va fi bine cel putin in lumea scrisa, si nu sa inchei lectura cu un zambet amar sau cu ochii in lacrimi. 

Asa mi s-a intamplat mie lecturand cartea "Cold Mountain" scrisa de Charles Frazier


Personajele principale m-au frapat cu istoria vietii lor, dar mai ales a evolutiei lor pe fundalul Razboiului de Secesiune din America(Razboiul Civil). Inman, Ada si Ruby sunt fiecare in parte oameni cu o poveste, oameni curajosi, puternici, dar si cu temerile lor, cautand sa isi indeplineasca soarta ce le-a fost data pe pamant.

Exista si o poveste de iubire bazata mai mult pe amintiri. Exista si povesti de supravietuire, pe care Inman si Ruby ni le prezinta prin insasi faptele lor si povestirile lor, dar si o istorie aparte si total laudabila a transformarii Adei si a supravietuirii ei, de asemenea, din tanara mondena fara nici o grija, in fermiera descurcareata si cu tarie de caracter ce ajunge sa fie in cele din urma. 

Razboiul dintre cele doua state, Nord si Sud, isi pune amprenta pe vietile fiecarui personaj in parte, atat pe a celor principale, cat si pe a celor intalnite de acestea pe parcurs. 

"... intelepciunea veacurilor ne spune ca nu e bine sa jelim la nesfarsire. Si cei din vechime stiau ce stiau, si in spusele lor era adevar, pentru ca poti jeli pana seaca inima din tine, si pana la urma nu schimbi nimic. Intreaga ta jale nu a urnit un fir din loc. Ceea ce s-a pierdut e definitiv pierdut. Pierdut pe vecie. Tie iti raman doar cicatricele ca sa-ti umple golul. Si nu ai de ales decat intre a merge inainte sau a renunta sa mergi inainte. Dar daca mergi inainte, porti mai departe cicatricele cu tine."

Mai pe scurt, cartea "Cold Mountain" are doua fire narative: 

  • unul prezentand intoarcerea acasa in Cold Mountain a lui Inman care a dezertat, fugind din spitalul militar in care era ingrijit
  • si cel de-al doilea prezentand situatia Adei, tanara de lume buna, care in urma mortii tatalui ei si a imputinarii banilor, se transforma treptat, cu ajutorul lui Ruby, intr-o adevarata stapana pe ferma sa, care munceste pentru toata bunastarea pe care o doreste si are idei practice legate de orice. 


Iar pe langa prezentarea pe cele doua planuri a vietii sub cursul războiului a celor doi, Inman si Ada, ni se prezinta prin amintirile lor, gandurile si cuvintele lor, si povestea de dragoste atat de pura dintre ei. O poveste care desi ne dorim sa prinda un contur clar odata cu intoarcerea acasa a bărbatului, nu ne va face decat sa ne bucuram pentru moment, ca dupa aceea sa realizam ca e fix ca in viata: cand crezi ca esti fericit si totul s-a luminat in jur, apare din nou intunericul si iti ia totul brusc, fara sa poti macar sa te impotrivesti. Cel putin vom avea satisfactia ca drumurile personajelor s-au realiniat si ca macar pentru cateva momente, destinul le-a oferit ceea ce isi doreau cu ardoare inainte de razboi. 



Citind aceasta carte, care nu este subtire deloc(are 516 de pagini, formatul de la Polirom), vei descoperi cu fiecare capitol citit nu doar simple cuvinte scrise, ci simboluri, stari, povesti, framantari si fapte care sunt inspirate din viata reala, ceea ce ii ofera romanului o valoare si mai mare. 

Daca ma intrebi de mi-a placut cartea "Cold Mountain", iti voi zice raspicat DA


Desi nu ma dau in vant dupa carti cu fapte istorice, date si perioade ce au marcat omenirea(cel putin nu despre razboi), aceasta carte le are pe toate si este construita astfel incat sa nu plictiseasca. Este bogata si in naratiune, si in dialog sau monolog, dar si in descriere. Frumusetile zonei de munte Cold Mountain la care aspira sa ajunga din nou Inman il ajuta sa treaca mai usor peste grotescul războiului, al amintirilor atat de vii din lupte si peste infatisarea locurilor dezolante prin care trece singur, tot ferindu-se de caile batute de oameni, care nici nu se compara cu bogata minunatie a muntilor falnici de acasa. 


Cartea "Cold Mountain" sau cel putin unele aspecte din ea se aseamana cu cartea "Pe aripile vantului" a lui Margaret Mitchell. 


  • Eroina la fel ramane singura si dintr-o fata rasfatata, lipsita de griji, incearca sa isi salveze casa,  pamanturile si mostenirea indragita, doar ca ajutoarele sale sunt total diferite.
  • Si inca o asemanare cel putin, ar fi fundalul povestii principale, evenimentele istorice, razboiul dintre Nord si Sud, lupta pentru eliberarea slavilor si impartirea Americii in doua, intr-o disputa care poate parea acum fara nici o noima.
  • Aceleasi povesti de razboi, intamplari oribile, aceeasi lupta pentru supravietuire, aceeasi revenire la pamantul sfant - glia care salveaza vieti daca este ingrijita cum trebuie, dar si transformarea oamenilor prin intarirea, dar si inrairea lor din cauza imprejurarilor.


In plus, probabil ca stii deja despre filmul cu acelasi nume ca si cartea - Cold Mountain - ce a aparut in cinematografe in anul 2003, fiind regizat de Anthony Minghella. In rolurile principale sunt actorii Jude Law drept Inman si Nicole Kidman drept Ada. Iar pentru rolul lui Ruby, actrita Renee Zellweger a fost premiata cu Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar, cu Globul de Aur la aceeasi categorie, premiul BAFTA si Premiul Screen Actors Guild tot pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Pe langa asta, filmul a mai primit nominalizari si premii pentru alte categorii importante in industria filmului. 

Eu iti recomand sa citesti cartea "Cold Mountain" deoarece vei iesi mai bogat dupa aceasta experienta de lectura. Actiunea este facinanta, personajele sunt asemanatoare cu cele din viata reala si dorinta de a trai te va face si pe tine sa iti pretuiesti mai mult viata. In plus, poti afla tot felul de trucuri, leacuri, informatii pretioase referitoare la natura, la felul in care te poti vindeca sprijinit de aceasta si asa mai departe. Iar descrierile peisajelor si a locurilor in care traiesc si prin care trec personajele, sunt formidabile. 

Poti gasi cartea aceasta pe urmatoarele site-uri: Elefant, Carturesti si Cartepedia


Sursa foto: galerie personala

libris.ro

Comentarii

  1. Am văzut doar filmul, nu știam că este și carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este. Dupa ea a fost adaptat filmul. Si este si mai minunata decat ecranizarea, dupa parerea mea. :)

      Ștergere
  2. nu am citit cartea, dar am vazut filmul. Doamne, cat plang de fiecare data cand il vad... mi se pare minunat! cred ca sic artea se ridica la inaltimea asteptarilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Acum imagineaza-ti ca romanul este si mai uimitor decat filmul. Si te va face sa doresti sa il citesti cat mai curand. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu