La vie en rose pe Coasta de Azur. Jurnal de calatorie: Cannes


Am zis deja in treacat ca am fost impreuna cu S, in Cannes, pe Coasta de Azur, in sudul Frantei. Asta s-a intamplat de pe 23 pana pe 30 iunie. Fix o saptamana! Dar o saptamana de vis din care nu as fi vrut sa ma mai desprind.

22 iunie, noaptea: Aflam abia pe la ora 22:00 ca zborul din ziua de 23 iunie, de dupa-amiaza, a fost anulat si alta alternativa pentru a ajunge in aeroportul din Nisa ar mai fi pe la 6 dimineata in aceeasi zi sau abia martea viitoare. O bila neagra pentru cei de la compania aeriana care ne-au anuntat abia cu cateva ore inainte, si noaptea tarziu, de aceasta turnura a situatiei. Oricum, am zis ca in nici un caz nu o lasam pe marti, odata ce vorbisem deja cu oamenii la care vom sta in Cannes despre asta. Deci, ramane sa mai dormim doar vreo 3 ore maxim ca sa luam masina si sa mergem spre aeroportul din Mulhouse-Basel-Freiburg, pentru a prinde zborul de 6 dimineata spre Nisa.

Dar tot raul spre bine. In acest fel am castigat inca o zi de vacanta pe Coasta de Azur, la Marea Mediterana. In mod normal, trebuia sa avem avion pe 23 iunie dupa-masa, ceea ce insemna sa ajungem in Nisa si Cannes abia seara. Iar ziua era pierduta. In schimb, am facut din ghinion, noroc!


23 iunie: Ajungem la aeroport in Franta, facem check-inul direct in aeroport, prindem avionul si ajungem somnorosi, dar entuziasti in Nisa, unde ne asteapta domnul la care vom fi gazduiti timp de o saptamana in Cannes. Conversatie pe masina, prezentarea locurilor si 'incantati de cunostinta'! Odata ajunsi la casuta din Cannes, unde ne-am petrecut vacanta, am fost intampinati si cu micul dejun(ca de altfel in fiecare dimineata) si am mai facut conversatie, bucurandu-ne de ospitalitatea sudica.






Si pentru ca am ajuns dimineata tare acolo, dupa micul dejun si dupa inspectia camerelor si a locului, ne-am decis sa mergem la o plaja mai apropiata(printr-un tunel dragut ce trece pe sub calea ferata si care este inspirat de cartea "20.000 de leghe sub mari" a lui Jules Verne), care nu era chiar in Cannes, ca sa ne bucuram de acea zi calda si sa dormim pe plaja, daca tot ne era somn. :)) Ziua a fost destinata bronzului, cititului si marii iar seara ne-am plimbat pe faleza de langa mare, ascultand muzica de la cluburile si terasele de pe plaja.



Pentru a doua zi am stabilit sa mergem in Nisa(faci doar vreo 15-20 de minute cu masina) urmand La Rue de la Mer, drumul dintre aceste statiuni de la Marea Mediterana de unde poti vedea in acelasi timp si marea in dreapta ta. Dar despre Nisa si frumusetile de acolo, in alta zi, in alt jurnal de calatorie ...

Pe curand!

Sursa foto: galerie personala

Comentarii