La vie en rose pe Coasta de Azur. Jurnal de calatorie: Antibes


29 iunie: In cea de-a 7-a zi si ultima petrecuta pe Coasta de Azur in Franta, am luat busul care costa 1,50 euro spre Nice(200 Nice) din fata Gare SNCF si am coborât în Antibes. Face 25 minute. Am vizitat Vieil Antibes(adica orasul vechi care este impresionant atat prin arhitectura si cladiri, cat si prin magazinele cu produse locale, atat de-ale gurii, cat si accesorii sau textile de calitate), am mers la plajă, am trecut pe lângă muzeele Picasso și muzeul Antibes. Este un oras fort proiectat de inginerul militar Vauban.




De asemenea, am vizitat si Marche Provencale(o piata care ziua este cu legume, fructe si alte alimente iar seara se transforma in spatiu pentru terase si, de ce nu, ring de dans) si portul Vauban(unde poti vedea cele mai impresionante yahturi si vapoare de miliardari). De pe plaja unde am ales noi sa stam in acea zi in acel loc, se vedea si Cap d'Antibes, coasta orasului ce da spare mare si la care poti ajunge fie pe jos urmarind plaja, fie cu masina sau cu bicicleta. Noi nu am mai ajuns acolo.



Nici in muzee nu am intrat, dar existau deja o multime de turisti care le faceau turul la toate si de unde ieseau uimiti. Pentru cine adora arta sau cel putin este pasionat de lumea creativitatii si culorii, este formidabil faptul ca exista atat de multe muzee in Antibes si, de fapt, in toata zona Coasta de Azur, deoarece astfel in vacanta poti imbina relaxarea la plaja si in apa cu pasiunile tale, facand o vizita la muzeu pentru a afla mai multe despre istoria artei.





Cam asta a fost toata escapada pe Coasta de Azur si in imprejurimile orasului Cannes din vacanta noastra de o saptamana. A doua zi(pe 30 iunie) am avut avion foarte de dimineata si am ajuns acasa, in estul Frantei, obositi si nedormiti, dar fericiti ca am reusit sa avem parte de toate si mai ales de asemenea gazde minunate.

Ceea ce pot spune despre aceasta saptamana de vacanta este ca a fost una dintre cele mai reusite din viata noastra de cuplu, reusind atat sa ne relaxam si sa profitam de caldura, plaja si mare, cat si sa calatorim si sa vizitam ceea ce este mai frumos in Cannes, Nisa, Antibes, Grasse si Saint Paul de Vence. Evident ca nu am apucat sa ajungem si in Marsilia, Monte Carlo, Saint-Tropez sau Toulon, dar exista mereu o data viitoare. Iar invitatia de a reveni in Cannes la gazdele noastre a ramas deschisa pentru noi vacante. 


Pana la noi aventuri si calatorii frumoase pline de amintiri, va doresc voua vacante/concedii extraordinare, cu armonie, peisaje de vis, mancare buna, zile calde si dragoste multa!

Au revoir!

Sursa foto: galerie personala


Comentarii

Trimiteți un comentariu